Toată populația adultă din Gibraltar a fost imunizată împotriva coronavirusului iar procesul de vaccinare a fost declarat încheiat.
„Sunt încântat să anunț că Gibraltar și-a vaccinat întreaga populație adultă”, a spus Matt Hancock, ministrul Sănătății din Marea Britanie.
Ministrul a precizat că Londra a oferit sprijin acestui teritoriu britanic în timpul pandemiei, precum și vaccinuri, așa cum s-a procedat în toate teritoriile britanice.
Autorităţile locale au confirmat, la începutul săptămânii, că acest teritoriu urmează să-și încheie programul de vaccinare datorită sprijinului acordat de Marea Britanie.
Gibraltar: 13% din populaţie s-a infectat cu COVID-19
În Gibraltar au existat puține cazuri de infectare cu tulpina britanică, iar tulpina sud-africană sau cea braziliană nu au fost detectate.
Situat în sudul peninsulei iberice, Gibraltar are o suprafaţă de doar aproximativ 7 kilometri pătraţi şi o populație de 34.000 de oameni.
Autorităţile au consemnat 4.263 de cazuri de coronavirus de la începutul pandemiei, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).